Bologna, orașul rosu

Despre noi Oferte Călătorie Ședințe Foto Poze pe lemn

I se spune așa datorită fațadelor și acoperișurilor de culoare roșiatică.

Am ajuns la sfârșitul lui noiembrie 2018. Am plecat din Craiova și a fost parte a unui traseu ce-a cuprins și Milano și apoi Bergamo.

Încă din aeroport s-a făcut cunoscută prezența producătorilor de super-mașini, fiind expuse la ieșire.

Dar să povestim astăzi, readucându-mi aminte, căci acesta este și unul din scopurile blogului, de a-mi reaminti și retrăi momente plăcute din trecut, despre Bologna.

Vizita în orașul acesta, cunoscut din antichitate, care a dat și prima universitate din Europa, în 1088 (Wikipedia), a început dis de dimineață. Transferul l-am făcut cu autobuzul (5 sau 6 euro/persoană).

După ce ne-am lăsat bagajele la complexul unde ne închiriasem un apartament, căci am fost cinci de data asta, am plecat să explorăm orașul, dar nu înainte de a bea o cafeluță și a mânca ceva sumar. Aici am luat contact cu cafeaua tipic italiană: scurtă și foarte tare, servită de o vorbitoare de română, fata fiind din Republica Moldova. De altfel am tot auzit vorbindu-se românește în zonă….

Prima oprire a fost în parcul din imediata apropiere, Montagnola Park.

Parcul este unul superb, sub culorile toamnei, chiar dacă nu funcționau fântânile. De remarcat, că se vizitează cu program, fiind închis pe timpul nopții.

În general străinii au un simț mai practic al unor lucruri: nu pun mereu asfalt pe unde mergi (în parc), bordurile sunt din piatră, ceea ce oferă o viață lungă și opresc iluminatul în parcuri noaptea! Nu același lucru putem spune și prin părțile noastre. Luăm exemplu Parcul Lunca Argeșului, unde toate cele trei principii sunt încălcate. În plus, este odios de urât, cu acele lămpi industriale, borduri care atunci când plouă nu mai poți trece pe alee și fără bănci cu spătar!

De aici am trecut prin Piazza dell Otto Agosto, unde niște comercianți vindeau diverse și am continuat spre centrul istoric, spre catedrala Metropolitană a Sfântului Petru.

Am continuat cu Piazza Maggiore, printre străduțele acestui oraș plin de tineret.

Clădirile acestea te transpun într-o altă lume iar liniștea locului accentuează senzația. Nu cred că este necesar să vă spun că, în general, în străinătate este foarte liniște, chiar și în localuri… cu atât mai mult pe stradă. Specific Bolognei este arhitectura cu trotuarul pe sub clădirile ce se sprijină pe stâlpi cu arcade.

De la bun început am știut că vizita este una scurtă și nu am intrat la muzee, însă ai de unde alege și unde pierde timpul, mai ales în a vizita biserici și catedrale impunătoare ce împânzesc orașul și sunt de-o frumusețe aparte.

Mai mult, nu trebuie să ratezi o trecere pe lângă Turnuri și catedrală (Santa Maria della Vita), despre care nu prea știi că este acolo, dar este foarte mare. De remarcat că acestea nu sunt foarte drepte… cel puțin unul 🙂

Pentru că la sosirea în centru am ratat trecerea pe lângă „Mica Veneție”, am făcut-o la întoarcerea către apartament, înainte de masa de seară. De aici poți privi pe o fereastră cealaltă parte a canalului. Noroc cu domnul român cu care ne-am întâlnit aici și care ne-a spus mai multe despre locurile acestea.

A doua zi am plecat spre Milano, cu trenul. Biletele au fost cumpărate în avans, online, la un preț foarte avantajos de cca 10 euro/persoană. Trenul foarte modern și rapid, cei peste 200 km fiind parcurși într-o oră și zece minute, având maxim 3 stații.

Per ansamblu, este un oraș frumos, dar cred că merită foarte mult să ieși puțin din granițele acestuia, zona fiind cunoscută și pentru alte activități și atracții.

Pe Facebook voi pune în următoarea perioadă cele mai reușite poze din micile expediții făcute de noi și la care, doar cu gândul ne mai putem îndrepta momentan, din cauza pandemiei de Coronavirus!