O zi în Sofia

Până să ajungem aici, trăiam cu impresia că nu prezintă vreun interes, dar capitala Bulgariei chiar a avut ce arăta și a meritat efortul de a străbate 400 Km pentru a o vizita.

După cum vă spuneam în articolul precedent, ne-am îndreptat spre Sofia după ce am vizitat Vidin-ul.

Ajunși în prag de seară, am mers direct la Aparthotelul rezervat de cu seară, situat oarecum într-o zonă mai la marginea zonelor de interes pentru turiști. Aici ne-am întâlnit cu o mașină de Cluj, o alta de București era deja parcată.

Nu a costat mult, doar 280 lei, cele două nopți. Nu a fost inclus mic dejun, doar parcarea, în funcție de disponibilități. Totuși, zona era una cu trotuare destul de incomode și drumul destul de prost. În schimb, locația a fost modernă, fără contact.

Am ieșit până afară să luam ceva de mâncare și oboseală și-a spus cuvantul…

Soarele a răsărit printre clădirile înalte din apropierea noastră, semn că trebuie să pornim la drum.

Cum o stație de transport nu era în imediata apropiere a noastră și să mergem pentru o singură stație nu renta, am pornit pe jos. Era vreme ideală, nici cald, nici frig, dar urma să se încălzească.

Prima oprire, Podul leilor. Nu-i chiar un obiectiv în sine, dar este un reper… de aici pornim pe bulevardul „Knyaginya Maria Luiza”, trecem pe lângă Muzeul Iluziilor și facem primul popas la singura moschee din Sofia, Banya Bashi Masjid.

De aici încep, pentru noi, toate obiectivele Sofiei. În fața moscheii avem Piața Centrală, iar în spate Muzeul de Istorie. Ambele impresionează prin design și îmi aduce aminte că în București nu avem așa ceva…sau poate nu știu eu.

În spatele Pieții se vede o cupolă mare, este Sinagoga evreiască și muzeu în același timp, iar lângă o altă biserică, Catedrala Sfântul Iosif.

De-a lungul aceluiași bulevard, Knyaginya Maria Luiza, imediat după moschee, începe să se desfășoare Complexul Serdika. Acesta se întinde atât subteran, acoperit, cât și descoperit. Impresionat, atât pot spune și vorbesc pozele în locul meu:

Peste drum de Complexul Serdica, se află Biserica Rotonda, înconjurată de o clădire mare, cea a președintelui. Vis-a-vis avem și Parlamentul dar și Muzeul de Arheologie.

In spatele muzeului de arheologie începe și o bine meritată zonă verde, Grădina Orășenească și Grădina Regală. Aici găsim și Galeria Națională de Artă cât și Galeria de Artă a Sofiei. Aranjate, moderne, europene.

Traversând Parcul Regal ajungi si inca o zona verde, ajungi la Catedrala Alexandr Nevski, iar in apropiere avem Universitatea din Sofia. Dar până să ajungi acolo, treci pe lângă o biserică în stil rusesc, Sveti Nikolay Mirlikiiski.

Continuăm drumul nostru în direcția Podului Vulturilor și continuăm în parcul de lângă acesta. Ne împrietenim cu o doamnă ce plimba un cățel deosebit, un campion, pedigree.

Ploaia ne strică planul puțin și stăm pe loc, după care ne întoarcem spre zona centrală, unde ajungem la strada Vitosha, un soi de mini Rambla, împânzită cu o groază de terase, care se termină în parcul ce găzduiește Palatul National al Culturii. Animatie mare…

Încet încet se lasă seara și batem în retragere… mai jos și alte poze din zona centrală.

Ne-ar mai fi trebuit o zi măcar, dar nu avem ce face, ziua următoare trebuia să plecăm spre casa… și cei 400 km îți „mănâncă” vreo 8 ore… cu pauza din Vidin, ziua zboară și ajungem acasă.

Ideea este că dacă o să mergem vreodată cu mașina în Grecia, în Salonic sau Kavala, a rămâne o zi plină în Sofia, va fi o idee excelentă.

Mancarea relativ ieftină, restul de obiective de vizitat și de intrat la ele, ne vor ocupa tot timpul!

Pot să afirm că este cu adevărat o capitala europeană, în zona centrala, ușor de vizitat, obiectivele fiind unul dupa altul aproape, toate intr-un cerc cu rază de cca 2 Km.

Mai jos, câteva poze de pe străzile străbătute ale Sofiei, acest oraș de la poalele muntelui Vitosha.

În concluzie, Sofia este o destinație de luat în calcul.

Pe noi ne-a costat cca 1000 lei cele trei zile cât am stat plecați (2 nopti). După cum vă spuneam în articolul precedent, cca 100 lei a costat trecerea în cele două direcții a Dunarii, 280 lei cazarea, 250 lei combustibilul și restul până la 1000 lei pe mâncare și suveniruri.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.