Începem vizita cu Muzeul Hidrocentralei Porțile de Fier, situat la 13 km de orașul Drobeta-Turnu Severin, tarif – 12 lei/adult.
Așteptările erau mai mari, credeam că vom vedea mai multe despre cum funcționează centrala. În stilul clasic românesc, de stat, era despre cu totul altceva. Nici vizita spre turbine nu ne-a dezvăluit nimic. Chiar nimic, în afară de câteva informații succinte.










Terminată fiind vizita la muzeu, plecăm spre oraș.
Drobeta este un oraș cochet, a cărui industrie nu prea mai este, dar care se prezintă acceptabil în ceea ce priveste calitatea drumurilor și curățenia.
Ce poți vizita în orașul situat pe malul stâng al Dunării ☺️
Cetatea Medievală a Severinului (restaurată cu fonduri europene), care se afla in Parcul Dragalina, tarif vizitare – 10 lei/adult.
În drumul spre Castelul de Apă vei fi întâmpinat de Catedrala Episcopală Învierea Domnului și Sf. M. Mc. Gheorghe, de o frumusețe rară, intrarea este liberă.
Castelul de Apă, una din clădirile emblematice ale orașului.
Intrarea costa 5 lei /adult, are patru etaje, poți urca cu liftul sau pe scări. Etajul 4 oferă o priveliște deosebită asupra orașului 🥰
În zona centrală se află Fântâna Cinetică, mai este cunoscută și sub denumirea „Hora de la Balacita”(seara este funcțională, o imagine de lumini și mișcare frumos dimensionate).
Vizavi este Palatul Culturii (Teatrul) Theodor Costescu, în ziua respectivă nu era nici un spectacol.
Podul lui Traian (ce a mai rămas din el), Castrul Roman și Muzeul Regiunii Porților de Fier nu le-am vizitat, dar am vazut recenzii bune despre Muzeu).
Spre apus, am mers către port, unde era ancorat și un vas de croazieră Amadeus Cara.
Poți sta aici sa admiri frumusețea Dunării și te poți delecta la unul din restaurantele de pe mal.
Cazarea a fost ok, hotel de 3* cu MD, cam 1 km de centrul orașului.


















A doua zi am plecat spre Târgu Jiu, unde am trecut pe la vestitele opere ale lui Brâncuși și pentru a mânca ceva de pranz.



Următoarea oprire a fost la Peștera Polovragi cât si la Mănăstirea Polovragi. Intrarea la Peștera costă 20 lei pentru adulți.









Până la urmatorul articol, vă dorim să Fiți Smart!