Ultima zi în Larnaca ne-o petrecem făcând o plimbare până la lacul sărat , de unde poți vedea pasările flamingo în habitatul lor natural.
Pornim spre lacul sărat, pe faleza pe care fuseserăm și cu o seara în urmă, pe o vreme liniștită și puțin însorită, numai bună de mers pe jos.











Așa că mergem până la plaja Mackenzie și de aici traversăm spre lac. 4 pasări se află mai aproape de noi și două stoluri mult mai mari în depărtare, una spre Moscheea Sultan Tekke și cealaltă spre Apeduct, puncte de atracție pe care nu am apucat să le vizitam in această scurtă escapadă.



De aici pornim pe jos, pe lângă lac, traversăm parcul de lângă acesta și mergem pe jos până la mall-ul Metropolis, la care ajungem aproape de lăsatul serii.
Aici mâncăm ceva repede și ne retragem, tot pe jos, până la cazare, de unde ne luăm bagajele.








Ajungem la aeroport cu suficient timp înainte pentru zborul nostru programat aproape de miez de noapte… Dacă la sosire în Larnaca cât și la plecare lucrurile au mers destul de bine, în ciuda faptului că am fost supuși controlului vamal, Ciprul nefiind membră Schengen, odată ajunși în România lucrurile au avut o întorsătură dubioasă: câteva sute bune de oameni, dacă nu peste o mie, așteptau controlul poliției de frontieră, situație ce a dus la o întârziere de circa 45-50 minute pentru a trece de control.
Un plus la aeroportul din Cipru a fost acela că acest control de securitate se făcea self-check la niște aparate, pentru persoanele cu cetățenie UE, foarte utile, intuitive și în limba romana!





Ca și concluzie, Ciprul este o destinație destul de plăcută pe perioada iernii și probabil ideală toamna și primăvara pentru plajă, accesibilă ca și prețuri, dar un pic cam greoaie la transportul în comun, mai ales că nu există trenuri pe insulă, dar și din cauză că închirierea unei mașini și circulația pe partea stângă ți-ar putea crea mici probleme. Probabil când te-ai obișnui, ar trebui să pleci acasă 🙂
Din punct de vedere costuri, pe noi ne-au costat 600 lei cazarea, 300 lei biletele de avion, parcarea și combustibilul 200 lei și restul (aproximativ 200 euro) pentru transport, suveniruri și mâncare.
Până data viitoare când vom povesti despre alte locuri, vă doresc să Fiți SMART și să nu uitați să călătoriți!