Napoli la pas: o zi între haos, istorie și farmec autentic

După o întârziere lungă și obositoare, am ajuns în Napoli în toiul nopții. Era ora 3 dimineața când am ajuns la locația cazării. Ne-am început ziua cu un mic dejun improvizat la singurul local deschis la acea oră. Oferta era simplă, dar binevenită: o băutură la alegere — cafea, ceai sau suc — și un preparat rapid, de la cornuri la minipizza.

Cazarea: între aeroport și gară, în inima unui Napoli autentic. Locul unde am stat era poziționat între aeroport și gară, într-o zonă care oferea privirii un spectacol tipic napolitan, cu aerul cartierului spaniol: clădiri vechi, rufe întinse peste stradă, scutere care trec în viteză și o energie greu de confundat.

Chiar și după un americano (echivalentul unui espresso simplu la noi), oboseala nu dispăruse complet. Totuși, am pornit la drum, lăsându-ne ghidați de străduțele înguste și întortocheate ale orașului.

Primul popas a fost într-o piață stradală animată, aflată în drumul spre Castelul Capuano.

La câțiva pași am ajuns la Dom, unde am intrat din nou, atrași de măreția lui. Ca orice construcție monumentală a catolicilor, impresionează prin dimensiuni, detalii și atmosferă.

Zona este plină de obiective, așa că am decis să vizităm una dintre atracțiile subterane ale orașului: Napoli Sotterranea. O experiență interesantă, dar, din păcate, nu cea mai spectaculoasă dintre opțiunile subterane disponibile. Poate data viitoare alegem varianta „mai bună”.

După o gustare rapidă, ne-am îndreptat spre Galeriile Umberto, o bijuterie arhitecturală, și apoi spre Piazza del Plebiscito, una dintre cele mai mari și mai elegante piețe din oraș.

Am continuat plimbarea până în zona portului, unde noaptea se lăsa peste un oraș care nu pare să doarmă niciodată. Multă lume, multă agitație — exact cum te-ai aștepta de la locul de naștere al uneia dintre cele mai iubite mâncăruri din lume: pizza.

Ne-am retras încet spre cazare, urmând Bulevardul Umberto. Ziua următoare urma să fie dedicată în întregime unui singur obiectiv: Palatul Regal din Caserta.

În ciuda aglomerației, haosului, mirosurilor și gălăgiei — uneori suficientă cât să te trezească din somn, mai ales din cauza scuterelor — Napoli rămâne un oraș fascinant. Un oraș viu, intens, autentic, care încă are multe de oferit.

Pe lista atracțiilor rămase pentru o viitoare vizită: insulele Ischia și Capri, Pompei și, desigur, vulcanul Vezuviu.

Pana data viitoare, nu uitați să Fiți SMART și să călătoriți cât mai mult!

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.